Un profesor a confiscat telefonul mobil al unui elev care „îl consulta” în timpul unui examen. Asta se întâmpla acum trei ani, dar surpriza pentru dascăl a venit de abia în aceste zile

Un profesor a confiscat telefonul mobil al unui elev care „îl consulta în timpul unui examen. Asta se întâmpla acum trei ani, dar surpriza pentru dascăl a venit de abia în aceste zile
Publicat: 28/06/2015, 12:49
Actualizat: 28/06/2015, 21:08

Profesorul i-a cerut elevului să lase telefonul mobil într-o cutie situată în afara centrului de examinare, alături de alți colegi, scrie protothema.gr.

După examen, adolescentul a constatat că telefonul său dispăruse și părinții săi au dat în judecată școala, susținând că gadgetul a costat 700 de euro, dar că „valoarea sentimentală” a obiectului, reprezentată de agenda telefonică și fotografii, ar ridica despăgubirea la „justa” valoare de 2.500 de euro.

Decizia legată de telefonul furat va fi luată în următoarele zile.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Un studiu unic la nivel mondial arată că poluarea aerului crește riscul de demență
×